Turdean cercetat pentru refuzul recoltării probelor biologice ziarul21.ro 22 august 2022, 16:41 La data de 22 august a.c., în jurul orei 00.10, un bărbat de 37 de ani, care se deplasa cu un autoturism pe strada Narciselor, din municipiul Turda a fost oprit în cadrul acțiunilor preventive derulate, de către polițiștii Biroului Rutier Turda. Sancțiunea penală pentru refuzul de recoltare a probelor biologice este închisoarea de la 1 la 5 ani. Trebuie menționat că pedeapsa este mai aspră decât în cazul conducerii sub influența alcoolului sau altor substanțe, acolo pedeapsa este de la 1 la 5 ani, dar și amendă. Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive - art.337 Dosare penale, pentru refuzul recoltării de probe biologice De Cristi Pătru 13:44 7 aprilie 2019 0 340 În Dolj, continuă seria circulării, pe drumurile publice, ale unor şoferi aflaţi sub influenţa băuturiloe alcolice şi care refuză atât testarea cu etilotestul, cât şi prelevarea probelor biologice. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată), este ca persoana care refuză, se împotrivește ori se sustrage recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat să aibă calitatea de conducător auto, însă textul de lege nu condiționează, sub nicio formă, existența infracțiunii de oprirea autoturismului în trafic, nefiind vorba de o infracțiune flagrantă, fiind îndeplinită situația premisă și în situația în care inculpatul, cum este cazul de față, a condus uMVQhT.

refuzul recoltarii probelor biologice